Social

Poliția Locală Timișoara deplânge trecerea în neființă a polițistului local din Prahova, în timp ce se afla în misiune

Poliția Locală Timișoara deplânge trecerea în neființă a polițistului local din Prahova, în timp ce se afla în misiune

Direcția Poliția Locală Timișoara este alături de familia și colegii polițistului local Bărăităreanu Marius, în vârstă de 44 ani, din cadrul Poliției Locale Dumbrava, județul Prahova, care și-a pierdut viața în timp ce se afla în misiune, alături de colegi din cadrul Poliției naționale și Jandarmeriei.

În aceste momente de maximă tensiune, în care polițiștii locali sunt implicați alături de polițiștii naționali, jandarmii și militarii în misiuni de menținere a ordinii și liniștii publice, în acțiuni de verificare a modului în care se respectă legislația din perioada stării de urgență, în care societatea românească și mondială trebuie să facă față inamicului nevăzut, virusul Sars-Cov2, polițiștii locali din Timișoara consideră că este necesar să ne oprim fiecare și să păstrăm un moment de reculegere pentru colegul nostru din județul Prahova și transmit sincere condoleanțe familiei îndoliate.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Citiţi şi:

Grav accident la Coșevița. A intervenit elicopterul SMURD

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*