Educație

În judeţ se lansează campania e-learning TM, pentru dotarea elevilor cu laptopuri

În judeţ se lansează campania e-learning TM, pentru dotarea elevilor cu laptopuri

Prefectul de Timiş, Liliana Oneţ, a lansat campania e-learningTM, privind dotarea elevilor cu laptopuri, tablete sau smartphone-uri necesare pentru învățământul online.

„Conform situaţiei realizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, aproximativ 6.000 de elevi şi 100 de cadre didactice nu au încă acces la un echipament informatic activ pentru a participa la activităţi didactice online. Pentru a asigura fiecărui elev din judeţ şanse egale la educaţie, în situaţia actuală fără precedent a pandemiei de coronavirus, Instituţia Prefectului a trimis adrese primăriilor din judeţ şi Consiliului Judeţean Timiş, în baza cărora autorităţile locale sunt rugate să se alăture Campaniei e-learning TM pentru a facilita accesul acestora la învăţământul online”, a declarat Liliana Oneţ, potrivit Radio Timişoara.

Prefectul speră că va exista un răspuns pozitiv din partea autorităţilor publice locale, pentru a se permite accesul neîngrădit al tuturor elevilor la educaţie.

Prefectura face apel la instituţii, agenţi economici, ONG-uri şi persoane fizice să se alăture demersului şi să doneze tablete, laptopuri sau smartphone-uri pentru a facilita accesul egal la educaţie.

Şeful Inspectoratului Şcolar Timiş, Marin Popescu, a adăugat că numărul elevilor care nu au acces la internet este de 6.733 (9,11%). Numărul elevilor care nu au device-uri necesare conectării este de 6.299 (8,53%).

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*