Sănătate

325 de noi cazuri de îmbolnăvire cu COVID – 19

325 de noi cazuri de îmbolnăvire cu COVID – 19

Până astăzi, 5 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 13.837 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 5.454 au fost declarate vindecate și externate.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

  1. Alba 211
  2. Arad 619
  3. Argeș 160
  4. Bacău 330
  5. Bihor 472
  6. Bistrița-Năsăud 234
  7. Botoșani 534
  8. Brașov 504
  9. Brăila 25
  10. Buzău 43
  11. Caraș-Severin 109
  12. Călărași 61
  13. Cluj 428
  14. Constanța 245
  15. Covasna 196
  16. Dâmbovița 122
  17. Dolj 129
  18. Galați 426
  19. Giurgiu 146
  20. Gorj 70
  21. Harghita 21
  22. Hunedoara 541
  23. Ialomița 244
  24. Iași 294
  25. Ilfov 304
  26. Maramureș 76
  27. Mehedinți 72
  28. Mureș 527
  29. Neamț 534
  30. Olt 47
  31. Prahova 71
  32. Satu Mare 52
  33. Sălaj 43
  34. Sibiu 371
  35. Suceava 3.010
  36. Teleorman 109
  37. Timiș 461
  38. Tulcea 57
  39. Vaslui 111
  40. Vâlcea 24
  41. Vrancea 380
  42. Mun. București 1.376
  43. – 48

 TOTAL     13.837

Totodată, până acum, 827 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș și Olt, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 325 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 244 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.727 de  persoane. Alte 19.748 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 205.842 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 514 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.896 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.260 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 187 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 526 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 3.709  persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 6.795.810 lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 2.384 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.387 în Italia, 560 în Spania, 29 în Franța, 271 în Germania, 78 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 96 de cetățeni români aflați în  străinătate, 29 în Italia, 19 în Franța, 30 în Marea Britanie, 8 în Spania, 5 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția și unul în SUA, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 21 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 8 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Cetăţenii trebuie să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Până la data de 4 mai 2020, au fost raportate 1.164.912 de cazuri în UE/SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*