Administrație

Primăria Giarmata cumpără 10.000 de măşti ca să le împartă gratuit în comună

Primăria Giarmata cumpără 10.000 de măşti ca să le împartă gratuit în comună

Primăria Giarmata ţine cont de anunțul de ieri făcut de către preşedintele României, Klaus Iohannis, prin precizează că începând cu data de 15 mai se vor ridica anumite măsuri prevăzute în ordonanțele militare anterioare și anume, renunțarea la restricționarea folosirii declarațiilor pe propria raspundere și posibilitatea ca cetățenii să circule liberi, fără restricții, dar cu obligativitatea de a purta măști și mănuși de protecâie, atât în timpul deplasării în mijloacele de trasnport în comun, cât și în spațiile închise în care se desfășoară activități comerciale, servicii, inclusiv în instituțiile de stat.

Având în vedere acest lucru, Primăria Giarmata a trecut la achiziționarea în sistem de urgență a 10.000 de măști de protecție pentru toți cetățenii comunei, în mod special pentru copii și vârstnici, care vor fi distribuite gratuit populației.

Modul de distribuție și procedurile vor fi anunţate în timp util, în așa fel încât la data în 15 mai, cetățenii să poată să știe exact procedurile de ridicare a măștilor și mănușilor de protecție.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*