Sănătate

Ministrul Tătaru: Vârful pandemiei în 7-10 zile, populaţia să mai aibă răbdare

Ministrul Tătaru: Vârful pandemiei în 7-10 zile, populaţia să mai aibă răbdare

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a transmis românilor, în dimineaţa de Paşte, să mai aibă răbdare încă 7-10 zile, până va fi vârful pandemiei, a recunoscut că este un moment greu, dar „ne trebuie credinţa şi speranţa ca următoarele sărbători să le petrecem împreună”.

„Mulţumesc populaţiei care a înţeles mesajul şi să aibă răbdare încă 7-10 zile. E un moment greu, dar ne trebuie credinţa şi speranţa ca următoarele sărbători să le petrecem împreună (…) Suntem aproape de un vârf şi sperăm ca apoi să avem una-două săptămâni de stabilitate, după care să începem să scădem ca număr de cazuri noi”, a transmis ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, în prima zi de Paşte, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

Totodată, şeful de la Sănătate, a spus că partea bună este că avem o creştere lentă a cazurilor de coronavirus, iar acum suntem în scenariul 4, când cazurile de la UPU sunt privite ca potenţiale cazuri COVID, pentru mai multă precauţie.

„Izolarea la domiciliu a permis consumarea acestei boli, ca să nu mai avem transmitere comunitară. Nerespectarea măsurii face ca numărul de cazuri să crească. Putem avea 12.000-15.000 de cazuri în vârful pandemiei, poate chiar şi mai mult, dacă nu se respectă măsurile. Dar sper ca trendul să rămână acesta, lent “, a atras atenţia ministrul Sănătăţii.

Sursa: Antena 3

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*