Sănătate

322 de infectaţi cu coronavirus în Timiş. Situaţia la nivel naţional

322 de infectaţi cu coronavirus în Timiş. Situaţia la nivel naţional

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.052 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 102 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Până astăzi, 15 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 7.216 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 1.217 au fost declarate vindecate și externate.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

  1. Alba 133
  2. Arad 312
  3. Argeș 62
  4. Bacău 81
  5. Bihor 198
  6. Bistrița-Năsăud 93
  7. Botoșani 231
  8. Brașov 270
  9. Brăila 16
  10. Buzău 14
  11. Caraș-Severin 57
  12. Călărași 41
  13. Cluj 203
  14. Constanța 163
  15. Covasna 123
  16. Dâmbovița 31
  17. Dolj 55
  18. Galați 229
  19. Giurgiu 75
  20. Gorj 10
  21. Harghita 7
  22. Hunedoara 320
  23. Ialomița 110
  24. Iași 121
  25. Ilfov 135
  26. Maramureș 55
  27. Mehedinți 22
  28. Mureș 243
  29. Neamț 344
  30. Olt 13
  31. Prahova 39
  32. Satu Mare 39
  33. Sălaj 18
  34. Sibiu 120
  35. Suceava 1.763
  36. Teleorman 74
  37. Timiș 322
  38. Tulcea 23
  39. Vaslui 52
  40. Vâlcea 15
  41. Vrancea 160
  42. Mun. București 824

TOTAL      7.216

Totodată, până acum, 362 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Ilfov și Vâlcea, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 337 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 245 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 23.353 de persoane. Alte 67.317 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 74.827 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 445 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.923 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 401 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 6.866 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 14.560.984 de lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 713 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 421 în Italia, 196 în Spania, 25 în Franța, 9 în Germania, 47 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 2 în Austria, 2 în Belgia, 2 în Indonezia  și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 53 de cetățeni români aflați în străinătate, 13 în Italia, 14 în Franța, 15 în Marea Britanie, 7 în Spania, 2 în Germania, unul în Belgia și unul în Suedia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 11 au fost declarați vindecați: 7 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Cetăţenii trebuie să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Până la data de 14 aprilie 2020, au fost raportate 803.175 de cazuri în UE/SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*