Social

Asociaţia Look Inside a reuşit să cumpere primul ventilator pentru Judeţean. Cum puteţi dona în continuare

Asociaţia Look Inside a reuşit să cumpere primul ventilator pentru Judeţean. Cum puteţi dona în continuare

Gesturilor umanitare înfăptuite de asociaţii, firme şi persoane fizice din toată ţara s-a alăturat şi organizaţia caritabilă Look Inside din Timişoara.

Look Inside a demarat strângerea de fonduri pentru aparatură medicală destinată echipării a două paturi de ATI: ventilatoare, injectomate, monitoare pentru funcții vitale. În plus, voluntarii de la Look Inside mai intenţionează să cumpere nebulizatoare, măști, mănuși, viziere, combinezoane, care să ajungă la personalul medical.

Din fonduri proprii și cu donațiile strânse deja, Look Inside a reușit să cumpere un ventilator care a ajuns la celula de criză de la Spitalul Județean.

Obiectivul acestei campanii este achiziţionarea următoarelor echipamente medicale:

– 2 ventilatoare (asigură funcţia respiratorie a pacientului infectat cu COVID-19);

– 2 monitoare (monitorizează funcţiile vitale ale pacientului);

– 2 seturi de injectomate (prin ele se administrează medicaţia intra-venoasă care ţine în viaţă pacientul intubat);

– tubulatură (este legătura între ventilator şi sonda de intubaţie, ea fiind unică pentru fiecare pacient);

– echipamente de protecţie pentru medici (măşti, mănuşi, combinezoane impermeabile etc.)

„Pentru a ne atinge obiectivul mai avem nevoie de 120.000 RON, dar ştim că totul este posibil atunci când avem sprijinul vostru! Împreună suntem mai puternici şi putem salva vieţi!

Ne ajută orice donaţie în conturile: RO70BTRL03601205717287XX (lei) sau RO11BTRLEURCRT0071728701 (euro) – Pentru donaţii din afara ţării se va folosi şi Codul Swift BTRLRO22

REVOLUT: 0766 647 336”, au transmis reprezentanţii Look Inside.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*