Politic

Deputatul Marian Cucşa cere informații de la SRI pe subiectul defrișărilor de păduri

Deputatul Marian Cucşa cere informații de la SRI pe subiectul defrișărilor de păduri

Deputatul Marian Cucșa cere informații de la SRI pe subiectul defrișărilor de păduri. Ultimele evoluții legate de defrișările masive de păduri au loc mai ales acum, când sunt restricții de circulație și puțini sunt cei care pot să observe.

“Zecile de mesaje pe care le primesc pe această temă de la cetățenii îngrijorați de fenomen. Atitutinea pasivă a Guvernului pe această tema….TOATE ACESTEA sunt motive care m au determinat să trec la acțiune. Astfel, am decis să propun Comisiei de control asupra activității SRI să cerem un raport pe subiectul defrișărilor abuzive de păduri, de la specialiștii serviciului de informații interne. Ulterior, în funcție de concluzii, să propunem măsuri.

De zeci de ani, pădurarii se plâng că pădurile dispar, iar ei sunt cu mâinile legate. Că adversarul este însăși mafia, așa că singuri nu au ce face. Unii chiar și-au pierdut viață în lupta cu tăietorii ilegali de lemne. Jurnaliștii care au mers pe firul rețelelor au fost sechestrati, în mijlocul pădurii. Cu greu au scăpat și descriu același adversar.

ONG-urile din domeniu prezintă periodic filmări și poze cu jaful din codrii. DEGEABA. Procurorii au deschis dosare penale care trenează de prea mult timp, ori s-au încheiat cu soluții de neîncepere a urmăririi penale.

Ministrul de Interne a găsit soluția: să implice și armata în această lupta. O idee foarte bună, dar aplicată prost. Filtrele sunt fixe iar noi vorbim despre mafie. Nu credeți că cei care transporta copacii tăiați au acces la informații și găsesc alte rute, pentru a ocoli filtrele?

Ministrul Mediului, cel care ar trebui să fie în prim plan, în această lupta, mai ales că nu este implicat în războiul împotriva COVID19, a ajuns să fie atacat deja inclusiv de colegii din propriul partid (PNL), pentru că STĂ. Nu face nimic în acest sens. Are aceeași atitudine pasivă și vine cu aceleași scuze și argumente ieftine, că și în cazul poluării din capitală.

Știu că războiul nostru prioritar este acum cu virusul ucigaș. Dar nu putem ignoră ceilalți “viruși” care ne lasă fără oxigen. Iată urmările defrișărilor ilegale. S-a întâmplat chiar vineri, la Azuga”, a transmis Marian Cucșa, deputat de Timiș.

(Sursa foto: Digi24.ro)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*