Social

Purtarea măştilor devine obligatorie şi la Şag

Purtarea măştilor devine obligatorie şi la Şag

După Buziaş şi Făget, o altă localitate din Timiş a introdus obligativitatea purtării măştilor de protecţie în timpul crizei provocate de coronavirus.

Primarul comunei Şag, Flavius Alin Roşu, a anunţat că reprezentanţii primăriei vor împărţi măşti şi declaraţii pe propria răspundere.

„Vă reamintesc că începând cu data de 10.04.2020 toți cetățenii comunei vor trebui să respecte decizia Comitetului Local pentru Situații de Urgență, referitoare la purtarea de măști, eșarfe sau orice altă metodă de a-și proteja căile respiratorii, în zonele menționate aflate pe domeniul public. Este o măsură de siguranță importantă, alături de celelalte demersuri pe care le întreprindem permanent pentru a păstra sănătatea. Azi ne-au sosit primele 500 de măști din donația de peste 5.000 de care v-am spus zilele trecute. În fiecare zi vom primi și vom distribui câte 500 de măști reutilizabile, până când fiecare locuitor al comunei va intră în posesia măștii. Vom distribui de asemenea și câte 5 declarații pe proprie răspundere, pentru fiecare familie, în caz că aveți nevoie urgentă de ele. Azi au fost distribuite măști pe străzile XIII, XIV, XV, XVI, XVII, XVIII. Această măsura a fost luată pentru a proteja cetățenii comunei Şag! Luptăm în continuare pentru sănătatea şăgenilor!”, a transmis primarul comunei Şag, Flavius Alin Roşu.

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*