Social

Cadrele medicale de la „Victor Babeș”, omagiate într-un mod inedit

Cadrele medicale de la „Victor Babeș”, omagiate într-un mod inedit

Zeci de pompieri, polițiști și jandarmi au mers miercuri seara în fața Spitalului de Boli de Infecțioase „Victor Babeş” și au aprins luminile autospecialelor în semn de solidaritate cu personalul medical implicat în lupta împotriva coronavirusului.

Acțiunea „Luminează orașul prin tine” a pornit la inițiativa Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021 prin care timișorenii au fost chemați să iasă la geamuri cu lanterne și lumini, pentru a da un mesaj de solidaritate cu cei care sunt în prima linie în lupta cu Covid-19. Gestul s-a dorit a fi unul de încredere și curaj pentru cei care stau acasă.

Pompierii, jandarmii și polițiștii i-au aplaudat pe cei care lucrează în spitalul timișorean unde peste 100 de pacienți infectați s-au vindecat.

În plus, luminile Palatului Administrav din Timișoara au fost aprinse timp de 15 minute în semn de solidaritate cu cei care sunt în prima linie în lupta cu coronavirusul și în semn de apreciere pentru sutele de mii de timișeni și timișoreni care stau acasă.

„Suntem alături de toți colegii din prima linie! Ne alăturăm și noi inițiativei Asociației „Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii” și în semn de solidaritate pentru toți colegii noștri din teren și pentru toți colegii din celelalte instituții aprindem semnalele luminoase ale autospecialelor de intervenție. Împreună vom reuși!”, a transmis ISU Timiş.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*