Social

Reguli pentru colectarea separată a deșeurilor în perioada pandemiei

Reguli pentru colectarea separată a deșeurilor în perioada pandemiei

România trece printr-o perioadă dificilă, iar măsurile de igienă și distanțare socială trebuie respectate cu strictețe. Astfel incat colectarea deșeurilor trebuie să fie realizată selectiv.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș prezintă regulile esențiale privind gestionarea corectă a deșeurilor în perioada pandemiei de coronavirus.
Deșeurile reziduale se depozitează în pubela neagră:
– Este interzisă depozitarea deșeurile vărsate în pubelă. Este necesară folosirea sacilor de gunoi sau a oricăror pungi din folie de plastic.
– Sacii din coșul de gunoi în care se depozitează deșeurile în gospodărie se vor lega ermetic pentru a împiedica vărsarea accidentală a conținutului în pubelă.
– Pentru a reduce posibilitatea de contaminare a mânerului sau a capacului pubelei este necesară spălarea mâinilor și evitarea atingerii șervețelelor, batistelor sau a altor materiale care ar putea fi contaminate. Sunt de preferat utilizarea și deplasarea pubelei cu mănuși din latex (medicale) sau dezinfectarea cu alcool sanitar sau cu alt dezinfectant a mânerelor și a capacului.
– Șervețelele, batistele, măștile și mănușile utilizate se vor depozita în pubela neagră. Acestea nu se vor depozita împreună cu deșeurile reciclabile, în pubela galbenă/sacul galben. Acestea nu sunt deşeuri reciclabile, si nu pot fi sortate, tocmai pentru că ar putea fi contaminate.
– Nu se intră în contact sub nici o formă cu angajații firmelor de salubrizare.
– Nu se depozitează deșeuri lângă recipiente – acestea nu vor fi colectate.
Persoanele aflate în izolare la domiciliu trebuie să respecte regulile generale, dar și reguli mai speciale:
– Sacii din coșul în care se depozitează deșeurile reziduale temporar în casă se vor lega ermetic și vor fi introduși într-un al doilea sac care de asemenea se va lega ermetic pentru a împiedica vărsarea accidentală a conținutului
– Șervețelele/ batistele, măștile medicale și mănușile de latex se vor depozita într-un sac separat. Întrucât virusul COVID-19 poate rezista până la 9 zile pe suprafețe, sacii cu șervețele, batiste, măști, mănuși se vor păstra în gospodărie până la ieșirea din izolare (14 zile) și încă 9 zile peste acest termen în plus, într-un loc sigur unde animalele de companie nu au acces.

Deșeurile reciclabile se depozitează în sacul galben sau pubela galbenă.
– În această perioadă se impune colectarea separată şi sortarea deşeurilor reciclabile (ambalaje din hârtie, carton, plastic și metal) de cele reziduale.
– acestea trebuie obligatoriu sortate, bine curățate și strivite, pliate sau rupte înainte de a fi depozitate în pubela sau sacul galben sau, în lipsa sacului galben, în orice alt sac din plastic, transparent – sacii vor fi trebuie obligatoriu legați.
Persoanele aflate în izolare la domiciliu trebuie să respecte regulile generale, dar și reguli mai speciale:
– Estimările specialiştilor arată că virusul rezistă pe hârtie până la 24 ore, iar pe metal şi plastic între 3-9 zile, deșeurile reciclabile se vor stoca pe toata durata izolării la domiciliu, adică 14 zile și încă 9 zile în plus, în gospodărie (pe balcon, în cămară, în curte) în saci care sunt legaţi la gură și marcați cu data la care au fost închiși.
Este foarte important să se depoziteze deșeurile numai în recipiente și nu în afara lor.
Respectarea acestor reguli este obligatorie pentru prevenirea răspândirii COVID-19 și pentru continuitatea serviciului de colectare deşeuri menajere.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*