Din păcate, mulţi semeni de-ai noştri nu înţeleg că ne aflăm în plină pandemie de coronavirus şi nu respectă izolarea la domiciliu impusă de autorităţi. Primarul Timişoarei este revoltat din cauza acestei situaţii.
„55 de persoane dintre cele circa 500 verificate ieri la domiciliu nu au fost găsite! Inadmisibilă conduită! Îi lăsăm pe acești iresponsabili să se joace cu sănătatea noastră?! Amenda pentru o asemenea faptă extrem de gravă după opinia mea este între 100-5.000 de lei, cu reducere la 50% din valoarea minimă, dacă plata se face în 15 zile! Adică, amenda devine 50 de lei!!! Vi se pare normal, stimați compatrioți?!”, a scris Nicolae Robu, luni, pe pagina sa de Facebook.