Administrație

Trotuarul din zona Palatului Dicasterial amenajat cu plăci “deosebite”

Trotuarul din zona Palatului Dicasterial amenajat cu plăci “deosebite”

La Timișoara a apărut prima stradă pavată cu plăci „deosebite” anunţate încă din februarie de primarul Nicolae Robu.

O imagine apărută ieri pe rețelele de socializare a adus indignarea multor cetățeni din Timișoara. Este vorba despre pavarea cu plăci a trotuarului din zona Palatului Dicasterial. Muncitorii au folosit plăci mari de piatră de culoare albă și gri pentru pavarea trotuarului, care ies în evidență și prin modul în care sunt așezate.

Reamimtim, primarul Nicolae Robu anunța luna trecută că mai multe zone din oraș vor fi amenajate cu astfel de plăci mari, deosebite. “Cine a furnizat plăcile le şi montează, e un procedeu special, a fost licitaţie. Zona este una extinsă, include Bulevardul Revoluţiei, Martin Luther, de la strada Decebal, bulevardul Revoluţiei, Proclamaţia de la Timişoara până la Piaţa Sfântu Gheorghe, strada Hector, Brătianu, Michelangelo, până la pod, MIU, Modex, bulevardul 20 Decembrie, Ferdinand, Poşta Mare, Spitalul de Copii, Podul Maria”, anunţa în luna februarie, Nicolae Robu.

Ce este important de reținut: Palatul Dicasterial, construit între anii 1855-1860, proiectat ca sediu al administrației imperiale austriece a Banatului, în stilul renașterii italiene (imitând Palatul Medici din Florența), clădire în care funcționează în prezent Judecătoria Timișoara, Tribunalul Timiș și Curtea de Apel Timișoara, clasat actualmente ca monument istoric (cod: TM-II-m-A-06135) …. a fost înnobilat în 2020 cu o pardoseală ce face cinste Cetății, orașului, viitoare CEaC în 2021, model des întâlnit în băile Contelui de Mercy (guvernatorul militar și civil al Banatului 1716 – 1734). Minunată reconstituire istorică. Vrednici sunt!”, a spus Andrei Condoroș, vicepreședintele Asociației Peisagiștilor din România, Filiala Timiș.

Pe lângă timișorenii care și-au exprimat părerea în mediul virtual, și seful Direcției Județene pentru Cultură Timiș s-a arătat nemulțumit. “Frumos ca la Timișoara! Inspirat ca nuca-n perete!”, a scris pe Facebook Sorin Predescu, directorul Directiei Județene pentru Cultura Timis.

(Foto: Facebook/Andrei Condoroș)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*