Având în vedere măsurile de prevenire a pandemiei Covid-19, conducerea Piețe S.A. transmite că nu s-a luat în discuție închiderea piețelor din Timișoara, aici fiind incluse și piețele volante.
„Oamenii au nevoie acum, mai mult decât oricând, de o alimentație sănătoasă, bio, care se poate găsi la producătorii pe care îi găzduim în piețele noastre. Dacă vor exista alte reglementări ale autorităților abilitate în situații de urgență, le vom aplica, cu certitudine. Momentan, subliniem încă o dată că spațiile aparținând Piețe S.A. NU se vor închide de mâine, 16 martie”, au transmis, duminică, reprezentanţii Piețe S.A.
Aceştia reamintesc că au început zilele trecute o campanie amplă de dezinfectare în toate piețele din Timișoara. Dezinfectarea se face zilnic, în halele de carne și lactate și săptamanal în exteriorul piețelor. În același timp, cei de la Pieţe au pus la dispoziție în mod gratuit, mănuși de unică folosință și servețele dezinfectante partenerilor și clienților din toate piețele.
Citește și:

RETIM anunță modificarea tarifelor de facturare (colectare-transport și tratare) a deșeurilor munic...

Aeroportul Internațional Timișoara a înregistrat peste 170.000 de pasageri în luna iulie 2026, cel m...

Restricții de circulație rutieră în vederea desfășurării evenimentului sportiv Timotion

Colectivul Blană lansează „O Comunitate Blană – Oraș prietenos cu animalele”

Campania „O șuviță de speranță” adună nouă codițe donate pentru copiii bolnavi de cancer
























