Administrație

CNI va construi un bazin de înot la Sânandrei

CNI va construi un bazin de înot la Sânandrei

Secretarul de stat Cătălin Iapă anunţă încă o investiție în județul Timiș. Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației va construi, prin Compania Națională de Investiții, un bazin de înot în comuna Sânandrei.

Amplasamentul pentru construirea bazinului a fost preluat, joi, de către CNI. Bugetul total al investiției este de 8,9 milioane de lei.

Bazinul de înot va avea facilități pentru desfășurarea de activități sportive și înot, vor fi amenajate spații pentru vestiare, grupuri sanitare și spații tehnice, va avea regim de înălțime parter + 1 etaj, iar suprafața pe care se va construi va avea 840 de metri pătrați.

“Pasul următor este demararea licitației pentru execuția lucrării. Documentația de licitație este deja pregătită de specialiștii CNI și va fi transmisă spre publicare pe SEAP săptămâna următoare. Construcția bazinului va putea începe chiar de anul acesta”, a precizat Iapă.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*