Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Timiş, la nivelul județului au fost confirmate trei focare de infestare cu virusul pestei porcine africane: Bucovăț, Tormac (Cadăr) și Șag.
Având în vedere difuzarea explozivă a virusului pestei porcine africane, în conformitate cu prevederile Planului de Contingență al României și a legislației aferente, sunt necesare luarea următoarelor măsuri de prevenire a introducerii pestei porcine africane pe teritoriul unității administrativ teriotoriale județene, astfel:
– Orice suspiciune de boală și/sau mortalitate la suine și la porci mistreți va fi anunțată în cel mai scurt timp medicului veterinar din teritoriul aparținător Circumscripției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Oficială și DSVSA Timiș;
Această notificare imediată a focarului este obligație legală, fiind de maximă importanță deoarece permite luarea unor măsuri urgente de protecție a teritoriului, împotriva extinderii bolii.
– Obligativitatea menținerii închise în adăposturi a acestor animale;
– Aplicarea și respectarea tuturor măsurilor de interzicere a aglomerărilor animale de interes zootehnic care au ca scop vânzarea animalelor vii.
Citește și:

Informare studiu național privind angajarea persoanelor adulte cu dizabilități în cadrul proiectului...

Clădirea Operei va fi iluminată în culorile roz și bleu, în memoria copiilor decedați

Peste 700 de copii și adulți din vestul țării se bucură de mișcare, pe bicicletele puse la dispoziți...

Creştinii îl sărbătoresc luni pe Sfântul Ilie, considerat cel care aduce ploaia

Aeroportul Internațional Timișoara investește într-un parc fotovoltaic de 6,5 MW pentru independență...
























