Eveniment

Egiptean depistat la Moraviţa cu buletin grecesc fals

Egiptean depistat la Moraviţa cu buletin grecesc fals

Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat un cetăţean egiptean, solicitant de azil pe teritoriul României, care a încercat să iasă ilegal din ţară prezentând la controlul de frontieră o carte de identitate grecească, falsă. Miercuri, în jurul orei 17.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Moraviţa, judeţul Timiş, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un bărbat care s-a legitimat pentru controlul de frontieră, cu o carte de identitate grecească.

Poliţiştii de frontieră au constatat că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unei cărţi de identitate originale, acesta fiind fals. In urma controlului corporal şi al bagajelor acestuia, a fost găsit documentul temporar personal emis de autorităţile române pentru solicitanţii de azil,  acesta fiind de fapt un cetăţean egiptean, în vârstă de 24 de ani.

Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că a obţinut documentul grecesc fals de la o persoană necunoscută din Bucureşti, contra sumei de 150 de euro. Totodată a declarat că dorea să ajungă la familie în Serbia şi că nu deţinea documente legale pentru a trece frontiera.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals şi uz de fals, fals privind identitatea şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*