Polițiștii locali din cadrul Biroului Poliția Piețelor au organizat, în ultima lună, pe lângă patrulările zilnice cu scopul prevenirii de încălcări ale legislației, și acțiuni punctuale în piețele agro-alimentare din municipiu pentru verificarea legalității desfășurării actelor de comerț. Astfel, au fost aplicate 77 de amenzi în Piețele Badea Cârțan, Iosefin și 700, pentru depozitarea pe căile publice de mărfuri, comercializarea de produse fără a putea fi prezentate documente care să demonstreze calitatea de comerciant sau producător, neafișarea etichetelor cu proveniența produsului sau înscrierea de date eronate pe etichetele care însoțesc produsele expuse spre vânzare.
Sancțiunile pentru astfel de situații pot ajunge până la 600 de lei. De menționat și faptul că în cazul celor care nu scriu proveniența produsului, respectiv românesc sau de import, se acumulează și puncte penalizare, iar la trei puncte comercianții au interdicție să își mai vândă produsele în piețe timp de un an de zile. Cele mai multe probleme privind modul în care se desfășoară actele de comerț au fost constatate în Piața Badea Cârțan.
Astfel de acțiuni sunt organizate periodic, zonele rămânând în atenție deoarece în aceste locuri există un flux continuu de cetățeni veniți la cumpărături, dar și comercianți care vin cu marfă din județ și din țară.

Citește și:

Acțiuni de prevenție în zona Făget: Salvamont și pompierii militari, în dialog direct cu cetățenii

Ediția aniversară UNTOLD a adus un impact economic regional de peste 120 de milioane de euro la Cluj

Licitație spații comerciale în piețele din subordinea Societății PIEȚE S.A

50 de ani de căsnicie pentru familia Prepeliță din Șag. Un exemplu de devotament și viață în doi

Foc de tabără în Jebel
























