Economic

Început de an favorabil pentru Aeroportul Internațional Timișoara

Început de an favorabil pentru Aeroportul Internațional Timișoara

Aeroportul Internațional Timișoara „a pășit cu dreptul” în noul an, după cum arată datele de trafic aerian înregistrate în luna ianuarie a anului 2020. Un început favorabil în privința numărului de pasageri, a numărului de mișcări aeronave, precum și a cantității de marfă transportată spre și dinspre Timişoara.

În prima lună a anului curent, 119.373 de pasageri au călătorit spre/dinspre aeroportul Timișoara, cu 15% mai mult decât în aceeași perioadă a anului precedent. Cei mai mulți călători au ales zborurile spre/dinspre București, München, Bergamo (Milano) și Luton (Londra). De asemenea, o creștere semnificativă s-a înregistrat și în ceea ce privește numărul de mișcări aeronave, astfel numărul zborurilor a crescut cu 10,8 % comparativ cu aceeași lună a anului trecut, înregistrându-se 1.441 de aeronave care au aterizat sau decolat de la Timişoara.

În privința traficului cargo, în prima lună din acest an, s-a înregistrat o creștere de 5,3% față de aceeași perioadă a anului trecut, în total fiind transportate aerian 434 de tone de marfă. Creșterea traficului aerian de marfă este un indicator al dezvoltării stabile și sustenabile a economiei regionale.

„Evoluția numărului de pasageri îmbarcați/debarcați la aeroportul din Timişoara se datorează curselor aeriene directe spre tot mai multe destinații, dar și a creșterii frecvenței zborurilor. De asemenea, creșterea traficului aerian de marfă este un indicator extrem de important pentru dezvoltarea regiunii Banat. Aceste cifre ne bucură, dar ne și responsabilizează permanent în ceea ce privește oferirea unor servicii optime și eficiente pentru pasageri, în condițiile în care aeroportul din Timișoara este și principala poartă aeriană din Vestul României”, a declarat directorul aeroportului, Daniel Idolu.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*