Administrație

Măsurători topografice pentru noua arenă Dan Păltinișanu

Măsurători topografice pentru noua arenă Dan Păltinișanu

Președintele Consiliului Județean Timis a mers în teren pentru a se asigura că lucrările privind construcția noii arene Dan Păltinișanu decurg conform planurilor. Două firme din București care au câștigat licitația se vor ocupa de realizarea studiilor topografice.

Documentația trebuie predată la Compania Națională de Investiții în termen de 135 de zile, iar valoarea contractului este de aproape 800.000 lei, cu TVA.

Vechea arenă “Dan Păltinișanu” va fi demolată, de îndată ce CNI va desemna și firma constructoare. Ridicarea acestui mult așteptat complex sportiv va fi un imbold pentru sprijinirea dezvoltării activităților cultural-sportive inițiate de către județul Timiș, prin Consiliul Județean Timiș.

Pentru că este un proiect extrem de important pentru comunitate, am fost pe teren. Am vrut să asist personal la demararea măsurătorilor topografice, necesare pentru studiile de prefezabilitate, fezabilitate şi alte studii de specialitate, precum și pentru elaborarea documentațiilor pentru obținerea avizelor și a acordurilor solicitate prin Certificatul de Urbanism, ale NOULUI STADION din Timișoara! Este arena pe care o așteaptă toată lumea cu sufletul la gură. Am încredere că va avea și un impact pozitiv asupra dezvoltării economice a regiunii, situată la granița cu Serbia şi Ungaria, poziție care i-a conferit în permanenţă rolul de punte de legătură interculturală şi economică între cele trei ţări vecine. Și mă voi asigura că lucrurile merg doar în direcția bună. Nu e doar o promisiune. E un angajament ferm!”, a explicat presedintele Consiliului Judetean Timis, Călin Dobra.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*