Național

Amenzi mai mari dacă refuzaţi să vă legitimaţi în fața polițiștilor

Amenzi mai mari dacă refuzaţi să vă legitimaţi în fața polițiștilor

Noile prevederi în domeniul ordinii și siguranței publice au intrat în vigoare duminică. Astfel, noua lege prevede, printre altele, amendarea cu până la 1.500 de lei a persoanelor care refuză să furnizeze polițiștilor sau jandarmilor date de identificare sau să se prezinte la sediul Poliției.

„Legea instituie reguli clare și transparente referitoare la procedurile de legitimare, control corporal, al bagajelor sau al vehiculului. De asemenea, sunt prezentate condițiile în care o persoană poate fi condusă la sediul politiei și situațiile în care polițistul poate utiliza forța, respectiv sunt introduse garanții suplimentare pentru respectarea drepturilor cetățeanului”, transmite Poliția Română.

Noile reglementări prevăd că “refuzul unei persoane de a furniza date pentru stabilirea identităţii sale sau de a se prezenta la sediul poliţiei, la cererea ori la invitaţia justificată a organelor de urmărire penală sau a organelor de ordine publică, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu” se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei.

În forma anterioară a legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, sancțiunea era de maxim 500 de lei amendă.

Situațiile în care poliţistul este îndreptăţit să legitimeze şi să stabilească identitatea unei persoane

“- aceasta încalcă dispoziţiile legale, ori există motive verosimile pentru a bănui că pregăteşte sau a comis o faptă ilegală;

– există motive verosimile pentru a bănui că aceasta a fost prezentă la locul săvârşirii unei fapte ilegale ori are cunoştinţă despre faptă, autor sau despre bunurile având legătură cu fapta;

– descrierea acesteia corespunde unei persoane căutate potrivit legii, deţine asupra sa bunuri sau se deplasează cu un vehicul, ambarcaţiune ori aeronavă care corespunde descrierii unor bunuri sau mijloace de transport căutate potrivit legii;

– aceasta încearcă să pătrundă sau se află într-un spaţiu în care accesul este controlat;

– există obligaţia legală de a se stabili identitatea acesteia”.

Condiţiile în care o persoană poate fi condusă la secţia de poliţie şi drepturile pe care le are

Polițistul are dreptul să conducă o persoană la sediul poliției, atunci când: nu s-a putut stabili (pe loc) identitatea acesteia, ori exista motive verosimile pentru a bănui că identitatea declarată nu este reală sau documentele prezentate nu sunt veridice; din cauza comportamentului, locului, momentului, circumstanțelor, ori bunurilor aflate asupra sa, creează motive verosimile pentru a bănui că pregătește sau a comis o faptă ilegală; prin acțiunile sale periclitează viața, sănătatea sau integritatea corporală, a sa ori a altei persoane sau ordinea publică; luarea unor măsuri legale, pe loc, ar putea crea un pericol pentru aceasta sau pentru ordinea publică.

Noua lege introduce garanții pentru persoana condusă la sediul poliției, aceasta având următoarele drepturi: de a fi informată cu privire la motivele conducerii la sediul poliției, înainte de inițierea măsurii; de a fi informată cu privire la drepturile ce-i revin; de a contesta măsura dispusă; de a fi asistată de un avocat și de a comunica direct cu acesta; de a solicita informarea unui membru de familie sau a altei persoane pe care o indică; de a fi asistată de un medic; de a-i fi informați părinții, tutorele sau reprezentantul legal, dacă este vorba de un minor; de a primi o copie a procesului-verbal întocmit cu această ocazie.

O altă modificare legislativă care a intrat în vigoare duminică vizează sancționarea celor care organizează petreceri private și folosesc aparatură muzicală care tulbură liniștea în cartiere rezidențiale cu amenzi între 2.000 și 3.000 de lei.

Legea în vigoare interzice “organizarea de petreceri cu caracter privat și utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spațiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinația de locuințe sau cu caracter social, în mediul urban”.

De asemenea, în cazul repetării contravenției în termen de 24 de ore, se aplică o amendă de până la 6.000 de lei sau prestarea a 100 – 150 de ore de activităţi în folosul comunităţii.

De asemenea, la legea 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române se introduc reglementări noi pentru metodele de imobilizare sau neutralizare a celor care amenință viața unei persoane.

„Desfăşoară activităţi de negociere şi asigură intervenţia, pentru eliberarea persoanelor lipsite de libertate în mod ilegal, imobilizarea sau neutralizarea persoanelor care folosesc arme de foc ori alte mijloace care pot pune în pericol viaţa, sănătatea sau integritatea corporală a persoanei; Desfăşoară activităţi specifice, potrivit competenţelor stabilite prin lege, ca reacţie la acte de terorism iminente sau în desfăşurare în scopul împiedicării ori limitării efectelor acestuia, neutralizării acţiunilor agresive şi/sau a mijloacelor şi dispozitivelor utilizate de terorişti”, arată noile prevederi care au intra în vigoare duminică, explicate de Mediafax.

Totodată, forțele de ordine vor trebui:

“- să interzică, temporar, accesul sau prezenţa oricărei persoane în perimetrul locului săvârşirii unor infracţiuni sau contravenţii, dacă prin aceasta ar fi afectată desfăşurarea normală a activităţii organelor abilitate, legată de probarea faptelor;

– să interzică, temporar, pătrunderea într-un spaţiu delimitat, marcat sau pe care l-a indicat, într-un imobil sau mijloc de transport, ori să dispună evacuarea temporară din acestea, a oricărei persoane, dacă există un pericol la adresa vieţii, sănătăţii sau integrităţii corporale, a sa ori a altei persoane;

– să avertizeze persoanele, prin orice mijloace de comunicare, să înceteze acţiunile ilegale;

– să oprească forţat şi să imobilizeze vehicule, inclusiv prin utilizarea mijloacelor din dotare, în condiţiile legii;

– să consulte specialişti ori experţi, să solicite şi, în condiţiile legii, să obţină obiecte, înscrisuri sau relaţii oficiale de la autorităţi ori instituţii publice, precum şi să solicite obiecte, înscrisuri sau relaţii de la persoane juridice de drept privat ori de la persoane fizice;

– să exercite orice alte drepturi şi să îndeplinească orice alte îndatoriri prevăzute de lege”.

De asemenea, polițistul are dreptul de a pătrunde, în orice mod, într-o locuință sau în orice spațiu delimitat ce aparține ori este folosit de o persoană fizică sau juridică, fără consimțământul acesteia sau al reprezentatului legal, pentru a salva viața sau integritatea corporală a unei persoane, dacă există indicii ca în acel spațiu este o persoană aflată în pericol.

Se introduce prezumția săvârșirii unei acțiuni violente împotriva polițistului

Noile reglementări introduc și prezumția săvârșirii unei acțiuni violente împotriva polițistului, dacă persoana care a fost avertizata să nu se apropie continuă să se apropie de polițist. Acțiunea persoanei dă dreptul polițistului de a interveni, utilizând forța, proporțional și strict cât este necesar pentru a înlătura pericolul și pentru a lua măsurile legale necesare.

Legea promulgată mai introduce o prevedere prin care polițistul trebuie să aibă un comportament civilizat când își îndeplinește atribuțiile.

“În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, poliţistul este obligat să aibă un comportament civilizat, să dea dovadă de amabilitate şi solicitudine, respectiv să adopte o atitudine politicoasă şi fermă. Poliţistul trebuie să dovedească stăpânire de sine, capacitate de comunicare şi abilităţi de gestionare a situaţiilor conflictuale”, prevede textul normativ.

O altă prevedere introdusă printre atribuțiile polițiștilor este că vor trebui să avertizeze persoanele, prin orice mijloace de comunicare, să înceteze acţiunile ilegale.

Legea a fost adoptată de Parlament în iulie 2019 și promulgata de Klaus Iohannis la finalul lunii octombrie a a anului 2019.

Sursa: digi24.ro

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*