Social

9 tineri cu dizabilități fac la Timișoara o demonstrație de patinaj pe role

9 tineri cu dizabilități fac la Timișoara o demonstrație de patinaj pe role

66 de sportivi Special Olympics din 5 orașe (București, Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov și Galați) s-au antrenat intens pe role și patine începând cu luna august 2019, pentru a participa în luna februarie 2020 la primul Campionat Național de Patinaj al Special Olympics.

Joi, 23 ianuarie, va avea loc la Timișoara a doua demonstrație de role (din cele cinci care se desfășoară în fiecare oraș din proiect), la Școala Generală nr. 30. Pe role vor fi 9 tineri sportivi Special Olympics, de la Fundația de Abilitare Speranța din Timișoara.

Antrenorul voluntar de la Timișoara care s-a ocupat de pregătirea BRAVILOR pe role este Marius Pârjol, kinetoterapeut la Fundația de Abilitare Speranța.

“Speciali pe patine – Luăm viteză spre starea de bine” presupune crearea primului program de antrenamente și competiții din România pentru patinaj (role viteză, artistic și viteză gheață) pentru 66 de persoane cu dizabilități intelectuale (PDI) din 5 orașe, crearea primului Ghid de Patinaj Adaptat, organizarea a 5 demonstrații locale în mijlocul comunităților și a primului Campionat Național Special Olympics de Patinaj pentru acest grup de beneficiari cu scopul de a demonstra abilitățile persoanelor cu dizabilități intelectuale, puterea transformatoare a sportului și beneficiile majore pe care le aduce asupra stării de sănătate.

În cadrul proiectului vor participa și alte peste 400 de persoane – antrenori, membri de familie, voluntari (studenți, elevi de liceu, profesori de sport), membri ai comunităților. Antrenorii sunt persoane care au pregătirea necesară pentru a conduce activitățile sportive specifice (antrenamentele de role/patinaj) adaptate persoanelor cu dizabilități intelectuale. Acestora li se adaugă membri de familie. În plus, ei au șansa de a vedea evoluția persoanelor cu dizabilități intelectuale (la Special Olympics asta înseamnă IQ < 70)și de a se bucura împreună. Voluntarii sunt și ei un pion important în organizarea activităților: acordă suport în desfășurarea antrenamentelor/competițiilor,având și oportunitatea de a învăța din interacțiunea cu persoanele cu dizabilități intelectuale. Membri ai comunităților iau parte la demonstrații/concursuri, aflând despre abilitățile persoanelor cu dizabilități intelectuale, manifestându-și sprijinul față de această categorie.

Despre antrenamentele ținute de sportivii și voluntarii Special Olympics se pot afla mai multe de pe pagina de Facebook a Fundației  https://www.facebook.com/specialolympicsromania/

Proiectul ”Speciali pe patine – Luăm viteză spre starea de bine” este derulat de Special Olympics România și finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

Mai mult de 200 de milioane de oameni din întreaga lume au o dizabilitate intelectuală, constituind astfel cel mai mare grup cu dizabilități la nivel mondial. Dizabilitatea intelectuală trece dincolo de rase și etnii, nivel de educație, statut social sau economic, putând apărea în orice familie.

Special Olympics este o mișcare globală care valorifică potențialul uman prin puterea transformatoare a sportului. Special Olympics ajută persoanele cu dizabilități intelectuale să fie acceptate și implicate ca membri activi ai comunităților din care fac parte, pentru a crea o societate respectată și incluzivă pentru noi toți. Folosind sportul drept catalizator, împreună cu programele colaterale de sănătate și educație, Special Olympics luptă împotriva pasivității, nedreptății și intoleranței. În România din 2003, Special Olympics a ajutat, până în prezent, peste 27.000 de copii, tineri și adulți cu dizabilități intelectuale să fie cetățeni activi ai comunității.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*