Administrație

Corpul de clădire Lenau din fostul Colegiu Ion Mincu va intra în reabilitare

Corpul de clădire Lenau din fostul Colegiu Ion Mincu  va intra în reabilitare

Primăria Timișoara a semnat contractul pentru proiectarea lucrărilor de reabilitare a corpului de clădire Lenau din fostul Colegiu Ion Mincu. Potrivit primarului Nicolae Robu, proiectarea costă peste 200.000 lei, iar firma care realizează lucrarea este Bau Proiect.

Proiectul trebuie finalizat în patru luni. „S-a semnat contractul pentru servicii de proiectare, DALI și documentația aferentă lucrării investiție și proiect tehnic pentru reabilitarea corpului de clădire Lenau din fostul Colegiu Ion Mincu. Acea clădire în care am mutat o parte din activitățile de la liceul Lenau. S-a adjudecat partea de proiectare. Durata de executare a proiectului este de 120 de zile. Se va lucra în 2 etape, cea cu DALI și expertiză și apoi elaborarea proiectului tehnic”, a spus primarul Nicolae Robu.

Edilul a mai adăugat că se face o reabilitare a acelor spații și o amenajare a spațiilor de învățământ astfel încât copiii să aibă condiții cât mai bune de a face școală. “Acum mutarea s-a făcut în pripă, după o intervenție a echipelor noastre de la Colterm, care au făcut practic o igienizare a locului, dar acum vrem să facem o amenajare care să schimbe. Imediat ce o sa primim documentele, adică peste 120 de zile, o să scoatem la licitație execuția”, a explicat primarul Nicolae Robu.

(foto: arhivă)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*