Politic

Liderul Pro România: “Mi-aș dori ca Sorin Grindeanu să se ducă la PSD și să facă reformă acolo”

Liderul Pro România: “Mi-aș dori ca Sorin Grindeanu să se ducă la PSD și să facă reformă acolo”

Președintele Pro România, Victor Ponta susține că își dorește ca Sorin Grindeanu să revină în Partidul Social Democrat, unde să facă reformă și să scape de baronii locali. Acesta a fost prezent sâmbătă la Timișoara, unde s-a întâlnit cu membrii partidului pentru a-i pregăti pentru alegerile locale din vară.

S-a tot vehiculat numele fost premier al României, Sorin Grindeanu, ca posibil candidat la conducerea PSD la nivel național, la alegerile care vor avea loc în luna februarie. „Mi-aș dori să se ducă în PSD, să facă reformă. Dar să stea la masă cu cei care l-au făcut securist, în toate felurile, ar fi păcat, sper să nu facă lucrul ăsta. Dacă reușește în PSD să îi convingă pe cei de acolo că au câteva figuri, Odiosul și Sinistra, pe care oamenii nu-i mai suportă, să lase bătăliile pentru dosarele lor, pentru funcțiile lor, ar fi un lucru bun, eu m-aș bucura. Eu nu sunt anti pesedist. Sunt anti Dragnist, anti Dăncilist, anti baroni. Dacă eu am fost exclus din PSD pentru că nu am votat moțiunea împotriva lui Grindeanu, m-aș bucura ca el să facă curățenie acolo”, a transmis Victor Ponta, președintele Pro România.

 Șeful filialei Timiș, deputatul Adrian Pau și-a arătat și el susținerea față de Grindeanu.”Cred că România are nevoie de un politician ca Sorin Grindeanu, cu certitidine și Timișoara. Locul lui Sorin Grindeanu este în fruntea PSD. Cel pe care eu, Victor și colegii noștri în 2016 îl susțineam și toată lumea, cei din PSD spuneau că este un politician fără viitor, acum au constatat că totuși poate fi cel mai bun și e cel care poate salva PSD-ul”.

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*