Social

Cât „costă” înjurăturile adresate poliţiştilor locali. Un taximetrist e bun de plată

Cât „costă” înjurăturile adresate poliţiştilor locali. Un taximetrist e bun de plată

Poliția Locală Timișoara reamintește că, potrivit Legii 61/1991 republicată, refuzul unei persoane de a furniza date pentru stabilirea identității sale sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penală sau a organelor de ordine publică aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu, precum și săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora se sancționează cu amenzi de până la 1.500 de lei.

Există cazuri în care polițiștii locali se confruntă în teren cu astfel de situații, existând momente în care, în special conducătorii auto care sunt surprinși încălcând prevederile OUG 195/2002, nemulțumiți de faptul că au fost depistați, fie adresează cuvinte și expresii jignitoare polițiștilor locali aflați în timpul exercității atribuțiilor de serviciu, fie refuză să dea detalii despre identitatea pe care o au.

Un astfel de exemplu este cel al lui G.P.C., de 36 de ani, cu domiciliul în localitatea Săcălaz, care staționa în vederea preluării de clienți, în calitate de taximetrist, în spatele stației STPT de la Gara de Nord. Pentru că se afla într-o zonă interzisă, polițiștii locali din cadrul Biroului Transport Urban i-au atras atenția cu privire la acest fapt. Cel în cauză a refuzat să se legitimeze solicitând un echipaj de la poliția națională, prin serviciul de urgență 112. La fața locului s-a prezentat un echipaj de la Secția 4, care l-a sancționat pentru alarmarea nejustificată a organelor de ordine, bărbatul fiind sancționat și de polițiștii locali conform Legii 61/1991 cu 1.200 de lei pentru refuz de legitimare și adresarea de injurii.

Taximetristul a mai fost sancționat de polițiștii locali de două ori pentru astfel de fapte, fiind depistat în aceeași situație și având același comportament, tot în zona Gării de Nord, dar și pe str. Simion Bărnuțiu. Poliția Locală atrage atenția că astfel de cazuri nu rămân nepedepsite, fiind luate măsurile legale chiar dacă unele persoane încearcă să-i intimideze sau nu le dau datele de identificare.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*