Încă un an se apropie de final, iar acesta este momentul în care reprezentanții administrației locale trag linie și fac bilanțul. Pentru comuna Gottlob anul care a trecut a fost unul plin de provocări.
Investiţii de amploare au fost făcute, în ultima vreme, la Gottlob, unde autoritățile au accesat fonduri nerambursabile pentru proiectele finanţate pentru dezvoltare locală. Astfel, prin programul PNDL, au fost finalizate lucrările la grădiniță, străzile și modernizări interioare școală, reparații capitale drum Gottlob-Vizejdea și în prezent se lucrează la dispensarul comunal.
Modernizare trotuare pe strada DS3 (DJ 594) în localitatea Gottlob, județul Timis. Lungimea tronsonului la trotuar este de 1.311 metri. Valoare lucrări 327000 lei. Modernizare drum comunal DC12 Gottlob Vizejdia. 4,7km drum comunal, cu trotuare aferente. Valoare lucrări 7.800.000 lei. Proiectul de Reabilitare interioare finisaje Școală gimnazială Gottlob este estimat la 675.000 lei.
“Într-un procent de 90% investițiile din comună sunt pe fonduri prin PNDL 1, PNDL 2, AFIR, POR și din bugetul propriu. Prin CNI avem 3 obiective: construire sală de sport, despre care zic cu durere în suflet că este a doua licitație. Prima adjudecată, proiect nefinalizat decât săpăturile, firma falimentată, în insolvența, s-a reziliat contractul, iar la a doua licitație a câștigat aceeași firmă. Am avut o întâlnire la București cu patronul firmei, a zis că vine și se apucă de lucru. Trebuie să scoată afară tot fierul beton și talpa turnată. Un alt proiect care prevede reabilitarea Căminului Cultural Vijezdea, în decursul timpului, de un an jumate nu am lucrat deloc la cămin din cauza faptului că expertiza nu a fost făcută în cele mai bune condiții și am refăcut expertiza. Acuma s-a depus la CNI pentru acceptarea diferențelor de valori și proiect, eu sper ca din februarie 2020 să începem să continuăm lucrările. Prin proiectul de finisaje, reabilitare-modernizare școală s-a zugrăvit întreaga unitate școlară, s-au refăcut tavanele la mansardă, s-au înlocuit corpurile de iluminat, dusumelele”, a transmis primarul comunei Gottlob, Gheorghe Nastor.