În 2 iunie, aflat în misiune, polițistul Cristian Amariei, din cadrul Poliției Orașului Recaș, a fost împușcat mortal. Polițistul căzut la datorie a fost înaintat în gradul de subinspector de poliție post-mortem și decorat cu Emblema de Onoare pentru merite deosebite în slujba comunității.
Astfel, astăzi, reprezentanţii IPJ Timiş au dezvelit la sediul Poliției din Recaș, placa comemorativă închinată eroului căzut la datorie, subinspector de poliție post-mortem, Cristian Amariei.
„Am ales 23 decembrie pentru că azi Cristian Amariei ar fi împlinit vârsta de 43 de ani. Acest monument semnifică atât expresia cinstirii pe care Ministerul Afacerilor Interne şi Poliţia Română o acordă eroilor săi căzuţi la datorie, cât și recunoştinţa unei comunităţi pentru eroul său, exprimată în faţa prezentului și a viitorului. Ceremonialul solemn şi serviciul religios oficiat aşează pecetea recunoştinţei şi a sfinţirii pe literele ce vor spune peste timp, numele polițistului care a slujit până la sacrificiul suprem… Patria şi Legea. Glorie eternă eroilor Poliţiei Române căzuţi la datorie în judeţul Timiș!”, au transmis reprezentanţii IPJ Timiş.

Citește și:

Anunț licitație spații comerciale în piețele din subordinea Societății PIEȚE S.A

BOBOTEAZA: Tradiții și superstiții. Ce nu e bine să faci în 6 ianuarie / VIDEO

Control al Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș, în urma unei sesizări privind ev...

Centrele de zi pentru copii din Timișoara rămân deschise și în vacanța de vară/Foto

Sărbătoare mare în calendarul ortodox: Izvorul Tămăduirii
























