Administrație

Cu bani europeni, Gătaia trece la iluminat public cu LED-uri

Cu bani europeni, Gătaia trece la iluminat public cu LED-uri

Iluminatul stradal din Gătaia va fi modernizat printr-un proiect european de peste zece milioane de lei. Contractul de finanțare dintre Primăria Gătaia și ADR Vest a fost semnat, astăzi, de primarul din Gătaia, Raul Cozarov.

„Proiectul <Eficientizarea sistemului de iluminat public din orașul Gătaia> este un proiect care presupune înlocuirea a 1.200 cu monoxid de carbon care funcționează acum cu un sistem LED și extinderea iluminatului public în două cartiere noi. Valoarea proiectului este de 11,6 milioane de lei cu o cofinanțare din partea noastră de 2% și acest lucru duce la reducerea facturilor la iluminatul public în orașul Gătaia cu peste 50%”, spune Raul Cozarov.

Primăria Gătaia a atras până acum aproximativ 3,3 milioane de euro și așteaptă să redepună un proiect de patru milioane de euro.

Eficientizarea sistemului de iluminat public în Gătaia

Valoare totală proiect 11.670.523,12 lei

Valoarea finanțării nerambursabile 9.236.088,19 lei

Obiectivul general:

Modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public în vederea reducerii emisiilor de CO2 în intravilanul localităților Gătaia și Sculia.

Tipuri de intervenții:

  • Înlocuirea corpurilor de iluminat existente cu corpuri de iluminat cu LED (936 bucăți);
  • Montarea de corpuri de iluminat LED pe stâlpii existenți (61 bucăți);
  • Instalarea de stâlpi noi (165 bucăți), pe care se vor instala corpuri de iluminat LED (40 bucăți) și corpuri de iluminat LED cu panouri fotovoltaice (125 bucăți);
  • Implementarea unui sistem inovativ de telegestiune pentru controlul și monitorizarea de la distanța a sistemului de iluminat public, bazat pe tehnologie wireless.

Rezultate așteptate:

  • 1.162 de corpuri de iluminat instalate;
  • 125de surse de energie regenerabilă utilizate (sistem de alimentare cu panouri fotovoltaice);
  • 165de stâlpiinstalaţi;
  • 48.945 ml de sistem de iluminat public creat/modernizat/extins;
  • 1 sistem de telegestiune creat.

Durata de implementare 21 luni

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*