A fost reabilitată o clădire existentă în suprafaţă desfăşurată de 560 mp. Lucrările efectuate la acest obiectiv sunt necesare învăţământului profesional dual, care la această unitate înseamnă 8 clase de şcoală profesională cu 220 de elevi în total: 62 de elevi la profilul electric, 78 la profilul electromecanic, 80 de elevi- operatori maşini cu comandă numerică.
80 de elevi sunt cazaţi gratuit în internatul şcolii. În acest an şcolar concurenţa a fost mare şi sunt patru clase a IX-a cu 116 elevi. Pentru anul viitor şcolar sunt 120 de solicitări şi vor fi iarăşi patru clase a IX-a.
Firme colaboratoare: Continental Automotive-32 elevi, Continental Contitech-32 elevi, Draexlmaier-35 elevi, Continental Anvelope-17 elevi, Kimball-16 elevi, Smartwood-11 elevi, Smithfield-9 elevi, Elma -6 elevi, Gelco -6 elevi şi 7 alte firme cu mai puţin de 6 elevi. Firme noi pentru anul şcolar viitor: Colterm, Azur SA, Raol, Adient, AEM.
Lucrările de bază care au fost realizate:
- a) lucrări de consolidare structurală
- b) lucrări de termo-hidroizolaţie a acoperişului tip terasă;
- c) lucrări de reparaţii şi reamenajare a spaţiului interior;
- d) lucrări de instalaţii sanitare interioare;
- e) lucrări de instalaţii electrice;
- f) lucrări de protecţie la incendiu interioare
- g) lucrări de instalaţii interioare de aer comprimat
Valoarea investiţiei se ridică la 765 de mii de lei plus TVA, iar banii provin de la bugetul local.
Lucrările au constat în: consolidare structurală, prin consolidarea stâlpilor existenţi de pe conturul clădirii; lucrări de reparaţii şi reamenajare a spaţiului interior: recompartimentarea interioară a parterului, înlocuirea tamplăriei exterioare cu geamuri tip termopan şi tâmplărie din PVC, desfacerea şi refacerea tencuielilor exterioare degradate, demolarea şi refacerea trouarului perimetral; anvelopare tip termosistem; lucrări de instalaţii sanitare interioare: igienizarea şi refuncţionalizarea grupurilor sanitare existente; schimbarea instalaţiilor de alimentare cu apă rece şi apă caldă; lucrări la instalaţii electrice: iluminatul interior cu corpuri de iluminat cu lâmpi economice, circuite de prize 230V de utilizare generală şi prize 400V pentru echipamente şi utilaje ce compun dotarea atelierului; instalatii electrice pentru marcarea căilor de evacuare şi marcarea pozitiei hidranţilor; lucrări de instalaţii de aer comprimat: reţea inelară de distribuţie a aerului comprimat.
























