Social

Aquatim îndeamnă timişenii să protejeze hidranții

Aquatim îndeamnă timişenii să protejeze hidranții

În condițiile în care, din nefericire, în Timișoara, se înregistrează cazuri neplăcute, de furturi sau vandalizări ale hidranților, Aquatim revine cu o precizare importantă, de conștientizare a pericolului major generat: Hidranții sunt vitali în stingerea incendiilor, iar distrugerea lor generează, implicit, situații de criză în managementul unor posibile astfel de intervenții!

Aquatim precizează că accesul la acești hidranți este permis EXCLUSIV companiei și pompierilor.

Echipele Aquatim asigură mentenanța sistemului de distribuție a apei potabile, iar pompierii desfășoară exerciții de stingere a incendiilor sau sting incendii reale, atunci când ele se produc.

Așadar, odată cu mentenanța rețelei de distribuție a apei, echipele noastre verifică, periodic, hidranții de incendiu, iar cei care necesită intervenții tehnice sunt reparați și repuși în funcțiune.

Aquatim trage un semnal de alarmă major, pentru că, în lipsa unui hidrant corespunzător tehnic, se ajunge la imposibilitatea evidentă de alimentare a autospecialelor de pompieri, deci la intervenții improprii de salvare de vieți, respectiv bunuri, în cazul unor incendii.

Aquatim reafirmă că protejarea hidranților este un gest important de civism pe care trebuie să-l încurajăm cu toții.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*