Polițiștii locali au efectuat în week-end o acțiune în zona Pieței Flavia, atât sâmbătă cât și duminică, după ce în timpul săptămânii, miercuri, au mai efectuat verificări în locația respectivă, la fel și în week-end-ul trecut. Scopul este acela de a asana perimetrul de persoanele reclamate de cetățeni deoarece umplu trotuarele cu tot felul de obiecte second-hand, împiedicând circulația pietonilor care se deplasează spre piață și creează un aspect inestetic zonei, existând zeci de sesizări pe această linie.
Astfel, în cele două zile, polițiștii locali au acționat încă de la primele ore ale dimineții, depistând 28 de comercianți care, deși au posibilitatea să-și vândă obiectele în piață, le expun pe trotuar. Cei în cauză au fost sancționați conform HCL 321/2001, cu amenzi de până la 250 de lei fiecare, iar bunurile au fost ridicate în vederea confiscării. Este vorba despre obiecte uzate precum îmbrăcăminte, încălțăminte, cărți, electronice și electrocasnice etc. În cursul săptămânii, miercuri, polițiștii locali au mai ridicat în vederea confiscării tot din zona respectivă 106 articole din aceleași categorii de la alți comercianți de ocazie.
Poliția Locală atrage atenția comercianților care își expun spre vânzare mărfurile să respecte legislația în vigoare și să folosească zonele destinate acestui tip de comerț, acțiunile în zona respectivă continuând și în perioada următoare.

Citește și:

Flori plantate împreună, într-o zi dedicată comunității și incluziunii, la Complexul Podul Lung/Foto

Acțiune de control în domeniul construcțiilor împreună cu inspectori de muncă din Italia

Salvați Copiii România: 9 din 10 profesori spun că elevii sunt victime ale bullyingului

Cele mai delicioase au fost preparate în comuna Șandra, la Festivalul ceaunelor / FOTO

Timișoara se aprinde în lumini de sărbătoare: Ștefan Bănică Jr. deschide Târgul de Crăciun în 30 noi...
























