Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au continuat să acționeze în ultima săptămână pentru depistarea persoanelor care abandonează deșeuri pe domeniul public, formând rampe clandestine de gunoi, pe lângă măsurile luate ca urmare a supravegherii video în locațiile cunoscute ca depozitări semnificative de resturi.
În ultima săptămână, au fost aplicate pentru abandonarea de tot felul de resturi pe domeniul public un număr de 60 de sancțiuni contravenționale, conform HCL 371/2007, care prevede sancțiuni între 500 și 1.000 de lei pentru persoanele fizice și între 1.000 și 2.500 de lei pentru persoanele juridice.
Pe linie de rampe clandestine de deșeuri, polițiștii locali au surprins și sancționat mai multe persoane depistate abandonând deșeuri în locații precum str. Miorița, Rusu Șirianu, Aleea Cristalului.
De asemenea, o firmă care funcționează pe bd. Vasile Pârvan a fost sancționată atât pentru depozitarea de deșeuri cât și pentru nerespectarea prevederilor privind colectarea selectivă a resturilor, cu două amenzi în valoare de 5.000 de lei.
Pe de altă parte, un real sprijin vine și din partea cetățenilor care numai luna trecută au reclamat 146 de probleme pe linie de mediu și abandon de deșeuri pe raza municipiului. În funcție de situație fie s-a luat măsura sancționării fie s-au semnalat rampele pentru ridicarea lor. Cetățenii pot sesiza în continuare astfel de nereguli la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112 ori pe adresa de email contact@politialoctm.ro.

Citește și:

Garda de Mediu Timiș, dotată cu drone

Campanie de colectare a deșeurilor textile cu predare GRATUITĂ în Zona 1 Timișoara

Alte 25 de insule ecologice devin operaționale în mai multe cartiere din Timișoara

Compania Aquatim, prezentă la cel mai important eveniment național dedicat sectorului apei

Închideri și restricții de circulație pentru lucrări de mentenanță
























