Calea Buziașului va fi lărgită la șase benzi, câte trei pe fiecare sens. Consiliul Local Timișoara s-a întrunit miercuri în ședința de plen, iar pe masa aleșilor s-a aflat un proiect care prevedea modernizarea bulevardului.
Astfel că a fost aprobat studiul de fezabilitate.“După ce se va da în folosință și centura care se construiește acum, am ajuns la concluzia că acolo se impune să avem șase benzi, câte trei pe fiecare sens. Altminteri nu vom face față nici să descărcăm traficul ce se va concentra de pe artere foarte importante în girația AEM și nici să preluăm ce vine de pe centură înspre oraș până la girația AEM unde se produce o distribuire pe Rebreanu, pe Mareșal Prezan, Stan Vidrighin unde sper să începem lucrările cât mai curând”, a explicat primarul Timișoarei, Nicolae Robu.
Potrivit edilului, lucrarile vor dura 24 de luni. Valoarea proiectului de extindere și modernizare a Căii Buziașului este de 30 milioane lei.
Citește și:

Timișoara investește în servicii sociale și medicale pentru seniorii săi, în parteneriat cu Ungaria

Paul Finta demisionează din funcția de prefect al județului Timiș

Primăria Timișoara deschide un nou teren de baschet pe malul Begăi

Proiect de hotărâre aflat în transparență decizională la CJ Timiș

Primăria Timișoara pregătește atragerea de fonduri europene pentru Magistrala Verde
























