În ciuda avertizărilor autorităţilor şi a amenzilor foarte mari, unii timişoreni certaţi cu bunul simţ continuă să arunce deşeuri pe domeniul public.
Cel mai recent caz a fost surprins pe bd. Take Ionescu nr. 61, unde un cititor al Observator de Timiş a fotografiat un maldăr de deşeuri. Este vorba despre îmbrăcăminte, încălţăminte, o găleată şi sticle de plastic. Toate au fost pur şi simplu aruncate pe spaţiul verde al acestui bulevard intens circulat din Timişoara.
Potrivit Poliţiei Locale, sancțiunile pentru abandonarea de deșeuri pe domeniul public, sunt cuprinse între 500 și 1.000 de lei pentru persoanele fizice și pot ajunge până la 2.500 de lei pentru persoanele juridice.























