Eveniment

Razie de amploare în Timişoara şi împrejurimi

Razie de amploare în Timişoara şi împrejurimi

Poliţiştii timişeni au acţionat pentru menţinerea  unui climat de ordine şi siguranţă publică în Timişoara şi în comunele limitrofe. În urma activităţilor desfăşurate au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 102.000 lei.

În noaptea de 20 spre 21 septembrie, polițiștii Serviciului Rutier împreună cu cei de Ordine Publică au acționat pentru îmbunătăţirea climatului de siguranţă civică, prevenirea activităţilor infracţionale, creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc şi reducerea riscului rutier, pe raza municipiului şi în comunele limitrofe.

Astfel, între orele 19.00 – 03.00, au fost organizate acțiuni cu scopul de a preveni şi combate principalele cauze generatoare de accidente, la care au participat poliţişti de ordine public şi rutieră.

Efectivele au acţionat pentru depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, identificarea persoanelor predispuse la comiterea de infracţiuni, depistarea persoanelor ce conduc autoturisme cu încălcarea legislaţiei privitoare la circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice, precum şi pentru prevenirea comiterii faptelor cu violenţă.

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 318 sancţiuni contravenţionale, majoritatea fiind pentru nerespectarea normelor rutiere.

Valoarea totală a sancţiunilor contravenționale aplicate este de  102.900 de lei.

De asemenea, poliţiştii rutieri au reținut în vederea suspendării 32 de permise de conducere și au retras 17 certificate de înmatriculare. Au fost constatate 18 infracţiuni.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*