Cultură

Literatura la cuvânt, ediția/ puterea a opta

Literatura la cuvânt, ediția/ puterea a opta

În piețele, intersecțiile pietonale, liceele sau pub-urile Timișoarei se va citi literatură în zece limbi.

LitVest reunește comunitatea în jurul cărții, generează documente estetice unice (pictorialele LitVest, scriitori în ipostaze inedite), lansează traduceri în premieră din autori de vârf (antologia anuală LitVest), prilejuind, de asemenea, o (re)valorizare aparte a literarturii românești în context mondial. Pătura care citește, laboratoarele literare din licee, „intersecțiile” literare (inedite dezbateri și recitaluri stradale), lecturile în faruri de motocicletă, realizate în colaborare cu Timișoara Bikers, text concerto-ul Nightlosers sunt câteva dintre repere. Dincolo de evenimentele organizate în premieră, cele consacrate, precum Lecturi aprinse, se vor desfășura după scenarii noi. Manifestarea de deschidere, Pătura care citește, se va derula, simultan, și la Jimbolia, în parteneriat cu Biblioteca Orășenească, Școala Gimnazială și Liceul Tehnologic din localitate.

LitVest are ca invitat simbolic un scriitor timișorean dispărut. În 2019 e vorba de poetul Traian Dorgoșan (1935-2017), „regele” boemei timișorene, a cărui operă este în curs de reeditare la B.J.T. Festivalul este organizat de către Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș.

PROGRAM

MIERCURI, 25 SEPTEMBRIE

Ora 12.00, Pătura care citește, Piața Unirii.

Ora 18.00, Text Buffet. Live-uri literare, recital în limba engleză acompaniat, la chitară, de Horea Crișovan. Stage Pub, str. Mărășești nr 14.

JOI, 26 SEPTEMBRIE

Ora 11.00, Literatura intră-n joc, laboratoare literare în licee.

Ora 17:30, LiteraTura TM, tur cu vaporașul pe Bega, în colaborare cu Societatea de Transport Public Timișoara. O (re)descoperire literară a orașului. Punct de plecare: stația Catedrala Mitropolitană.

VINERI, 27 SEPTEMBRIE

Ora 11.00  Lung de linie. Intersecții literare.

Bac-bac. Bacalaureat stradal, intersecția străzilor Savoya și Ungureanu.

Masa de lucru. Recital internațional, intersecția străzilor Savoya și Alecsandri.

SporText. Poeme motivaționale. Actori, sportivi, scriitori într-o interacțiune inedită, intersecția străzilor Savoya și Mercy. Eveniment organizat în colaborare cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Timiș, Palatul Copiilor Timișoara și Liceul cu Program Sportiv Banatul Timișoara.

Ora 20.00 Lecturi aprinse. SpotLight, format nou, în colaborare cu Timișoara Bikers. Piața Sf. Gheorghe.

SÂMBĂTĂ, 28 SEPTEMBRIE

Ora 20.00, Text concerto Nightlosers, concert (contra)punctat de inserturi literare. Pub Manufactura, Splaiul Tudor Vladimirescu nr. 9.

Festivalul Papricasului si vinului 2019

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*