Numărul trotinetelor electrice pentru transportul public va crește la Timișoara. Primăria va cumpăra alte 100 de trotinete electrice care se vor adăuga celor 25 existente și celor 25 de segway-uri pentru transportul public.
Directorul Societății de Transport Public Timișoara, Nicolae Bitea, spune că investiția este prinsă în buget, iar acum e în procedură de licitație. Bitea precizează că decizia de a cumpăra astfel de mijloace de transport în comun a fost luată pentru că sunt de succes și că achizițiile nu se vor opri aici.
„Pot să vă spun că sunt de un real succes trotinetele, sunt foarte utilizate de către tineri, în general, de către studenți. Avem câteva trotinete care au câte 8.000 de kilometri parcurși până în acest moment din data de 1 aprilie de când le-am lansat. Automat sunt foarte solicitate și cred că dacă au un asemenea număr de kilometri sunt și de succes. În anul 2020 mai dorim să achiziționăm încă 100 și în anul 2021 să avem minimum 225 de trotinete și segway-uri”, a spus Nicolae Bitea la Radio Timişoara.
În acest moment, în Timișoara există 7 sisteme de transport public, cele mai multe din țară: autobuze, troleibuze, tramvaie, biciclete, trotinete și vaporașe, dar și transportul școlar.
Citește și:

Restricții de circulație în vederea execuției de lucrări și a unor evenimente

Primăria Timișoara a depus cererea de finanțare pentru Regenerarea Urbană a Pieței Mocioni

Primarul Dominic Fritz a semnat contractul pentru proiectarea noului adăpost de câini din Timișoara

Arena Aqua Sport, deschisă comunității și cluburilor sportive. Primăria propune un program de acces ...

Avansează amenajarea Pădurii Verzi: proiectul intră la vot în Consiliul Local
























