Cei doi tineri care au evadat din Centrul pentru Măsuri Educative Buziaş, din judeţul Timiş, au fost prinşi, miercuri seara, în judeţul Olt.
Potrivit Poliţiei Olt, cei doi tineri evadaţi din Centrul pentru Măsuri Educative Buziaş au fost depistaţi de către forţele implicate în căutarea lor.
Cei doi au fost prinşi la aproximativ 10 kilometri de locul în care au abandonat maşina folosită pentru a se deplasa.
„În momentul depistării aceştia nu au opus rezistenţă. În prezent se află în custodia poliţiei şi urmează a fi predaţi reprezentanţilor Centrului pentru Măsuri Educative Buziaş”, anunţă Poliţia Olt.
După ce au evadat, tinerii au fost văzuţi în zona comunei Gârcov, din judeţul Olt. Poliţiştii au tras focuri de armă, să-i oprească, însă aceştia au fugit într-o pădure, fiind urmăriţi.
Potrivit unui comunicat al Centrului Educativ Buziaş, doi tineri, de 19 şi 21 de ani, au evadat de la Centrul de Educare din Buziaş, judeţul Timiş. Este vorba de Soare Claudiu Florin, în vârstă de 19 ani, care avea de ispăşit o pedeapsă de un an şi zece luni pentru furt calificat, şi Teglas Samuel, de 21 de ani, care avea o pedeapsă de doi ani şi 204 zile, pentru tăinuire.
Cei doi au evadat marţi seara, în jurul orei 22.10, sărind gardul împrejmuitor al unităţii.