Sănătate

Alergia la ambrozie e în toi. Uite ce să faci dacă suferi de această această afecțiune!

Alergia la ambrozie e în toi. Uite ce să faci dacă suferi de această această afecțiune!

Alergia la ambrozie este una dintre cele mai urâte neplăceri.

“Sursele de alergene sunt numeroase, iar manifestările conjunctivale și respiratorii sunt cauzate în principal de alergenele aeropurtate. Principalele aeroalergene ce pot induce manifestări sezoniere toamna sunt reprezentate de sporii anumitor specii de mucegaiuri și polenul plantelor ce înfloresc în această perioadă (în special buruieni). Deși există variații importante în funcție de condițiile climaterice, vorbim de un sezon “al buruienilor” în perioada august-octombrie”, explică dr. Adriana Tudose, medic primar alergologie și imunologie clinică.

Manifestările pot fi diferite de la un pacient la altul. Majoritatea pacienților acuză strănut frecvent, mâncărime nas/ ochi, secreții nazale abundente, ochi roșii (hiperemie conjunctivală). În plus, mulți dintre acești pacienți sunt predispuși la apariția manifestărilor de astm (dificultăți în respirație, tuse, respirație șuierătoare). Cea mai importantă simptomatologie oculară se întâlnește în special la pacienții cu alergie la polenul de ambrozie (iarba pârloagelor).

Ambrozia este o plantă anuală, perenă. Este prezentă în grădini, în culturile de cereale și de floarea-soarelui, dar și în zonele lăsate în paragină: cele cu ruine, zonele rezidențiale noi, unde construcțiile nu au fost terminate, pe marginile șoselelor, pe spațiile verzi, dar și în curțile caselor sau în parcuri. O singură plantă matură poate elibera până la 8 miliarde de grăunțe de polen (20 microni în diametru) și până la 30.000 de semințe, care își păstrează calitățile germinative timp de 40 de ani.

Dr. Adriana Tudose recomandă: “Pacienții care au avut manifestări sezoniere (august – octombrie) în anii precedenți, sunt sfătuiți să efectueze un consult alergologic înainte de începerea sezonului (iulie). Doar medicul alergolog poate efectua testarea care pune în evidență alergia și tot el indică tratamentul optim individualizat, inclusiv imunoterapia alergen specifică – singurul tratament posibil curativ.”

De asemenea, este important de știut faptul că unii pacienți cu manifestări de alergie la polenul de buruieni pot asocia diferite acuze digestive (mâncărime la nivelul cavității bucale, edem limbă, buze, “senzație de nod în gât”, balonări, tranzit accelerat) la consumul anumitor fructe și legume, aspect cunoscut ca sindrom de alergie orală.

În plus, persoanele care sunt alergice la polenul buruienilor prezintă un risc crescut în cazul consumului de produse fitoterapice (produse tip plafar) sau produse apicole (polen, miere).

 

Pentru evitarea simptomelor neplăcute pacienții alergici sunt sfătuiți:

– să evite activitățile exterioare, în aer liber;

– să păstreze ferestrele închise pe timpul zilei, atât acasă cât și în mașină;

– să își schimbe hainele după ce ies afară pentru perioade mai lungi de timp;

– să facă duș la sosirea la domiciliu;

– să se spele frecvent pe față și mâini;

– să evite ori să consume cu precauție fructe și legume crude dacă au prezentat manifestări de sindrom de alergie orală (până la evaluarea alergologică).

 

Sursa: libertateapentrufemei.ro

Festivalul Papricasului si vinului 2019

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*