Administrație

O firmă contractată de CJT va repara drumul dintre Parța și Petroman

O firmă contractată de CJT va repara drumul dintre Parța și Petroman

Drumul județean dintre localitățile Parța și Petroman, din județul Timiș, intră în reabilitare. Lucrările de pietruire încep azi.

Vicepreședintele Consiliului Județean, Nicolae Oprea, spune că podul de peste Timișul Mort, care face legătura între cele două localități, dar care este folosit extrem de rar, va fi închis pentru că este degradat și riscă să cedeze.

„Este un drum care întinde pe 5 kilometri și mai bine, aproape 6 kilometri. Acest drum străbate doar terenurile agricole. În primul rând este un drum de exploatare agricolă, este un drum pe care nu se circulă rău nici acum, dar a fost prins în programul de întreținere și reparare al Consiliului Județean. Avem o mică problemă, și anume un pod construit demult, care este deteriorat într-o bună măsură. Am stabilit să nu se mai circule pe acest pod, să se pună bariere până când se va trece la reabilitarea lui”, a spus Nicolae Oprea la Radio Timişoara.

Documentația pentru studiul de fezabilitate și proiectul de reabilitare a podului a fost semnată și urmează să fie aprobată de Consiliul Județean, apoi, vor putea începe și lucrările.

Sursa: Radio Timişoara


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*