În perioada minivacanței prilejuită de sărbătoarea „Sfânta Maria”, aproape 600 de poliţişti vor acţiona, pe raza judeţului Timiş. Astfel, polițiștii de la ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice şi de la alte structuri vor acţiona pentru prevenirea faptelor antisociale, apărarea patrimoniului public şi privat și siguranţa rutieră.
Efectivele de poliţie rutieră și ordine publică se vor afla pe căile de acces ce converg spre lăcaşurile de cult şi staţiunile turistice şi principalele drumuri naţionale, în punctele cu risc ridicat de accidente şi la orele cu trafic intens, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi blocajelor rutiere, dirijarea, fluidizarea şi controlul circulaţiei rutiere şi pietonale.
De asemenea în perioada de referință polițiștii vor folosi aparaturi de supraveghere a traficului şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.
Pentru a petrece Sărbătoarea „Sfânta Maria” în linişte și pentru a vă bucura de minivacanță, poliţiştii vă recomandă:
Adoptaţi un comportament preventiv, pentru a nu deveni ţinta hoţilor de buzunare!
În zonele aglomerate din pieţe, gări, autogări, magazine, lăcaşe de cult, manifestaţi atenţie sporită asupra banilor sau altor obiecte personale!
Nu purtaţi portmoneul în buzunarele exterioare ale vestimentaţiei, în sacoşă sau la vedere, ci în poşete, borsete sau în buzunarele interioare ale vestimentaţiei!
Nu păstraţi în acelaşi loc banii, actele personale şi cheile apartamentului!
În aglomeraţie, dacă vă simţiţi bruscaţi cu intenţie, controlaţi-vă geanta sau portmoneul chiar în acel moment şi priviţi cu atenţie persoanele din jurul dumneavoastră!
Când vă deplasaţi după lăsarea întunericului, evitaţi pe cât posibil locurile izolate sau neiluminate şi purtarea bijuteriilor la vedere!
În cazul absenţelor îndelungate de la domiciliu, comunicaţi acest fapt numai persoanelor în care aveţi mare încredere. Rugaţi-i să vă supravegheze locuinţa, sau să acţioneze în aşa fel încât să nu se sesizeze lipsa dumneavoastră!