Circulația rutieră se desfășoară cu dificultate pe autostrada A1, între Timișoara și Lugoj din cauza unui accident rutier.
Accidentul s-a produs între nodurile rutiere Remetea și Lugoj Vest, la km 472, sensul spre Lugoj, în zona localității Șanovița. În accident au fost implicate un microbuz care tracta pe platformă un alt vehicul și un tir. În urma impactlui două persoane au fost rănite.
Circulația se desfășoară îngreunat, doar pe banda de urgență, benzile 1 și 2 fiind închise.
„Trei persoane din microbuz au fost rănite, dar numai două au fost transportate la spital. Nu a fost nicio persoană încarcerată. ISU Timiş a intervenit cu o autospecială, cu ambulanţe SMURD şi cu şase subofiţeri care au repus pe carosabil microbuzul răsturnat”, spune purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea.
Din primele informații, reiese că microbuzul a avut o explozie de roată, iar şoferul nu a putut controla vehiculul, care s-a lovit de un TIR, după care s-a răsturnat.
Foto: DRDP Timișoara

Citește și:

Peste 155 de intervenții ale pompierilor timișeni în weekendul 20-21 decembrie

Accident pe DN6, la Coșteiu: motociclist minor rănit după o coliziune cu o autoutilitară

Două persoane rănite într-un accident pe Calea Torontalului: printre victime, o fetiță de 6 ani

Autobuz cu 15 pasageri, implicat într-un accident la Biled. Șoferul care l-a provocat a murit/Video

Bătrân găsit fără suflare, la Timișoara
























