Social

Pesta porcină, în atenția arădenilor

Pesta porcină, în atenția arădenilor

În contextul apariției mai multor focare de pestă porcină pe raza județului Arad, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu cei din cadrul Secției 10 Rurală Gurahonț și reprezentanți ai Direcției Sanitar-Veterinare Arad s-au deplasat, la începutul acestei săptămâni, în zona Gurahonț-Vârfurile-Hălamagiu, pentru a informa cetățenii cu privire la pericolul acestui virus și măsurile pe care proprietarii de suine le pot lua pentru a se feri de urmările infestării.

Prima jumătate a anului 2019 s-a caracterizat printr-un număr mare de cazuri de pestă porcină africană în populația de mistreți, cât și focare sporadice în rândul porcilor domestici, în zone deja afectate, dar și salturi de la distanță (în județele Arad și Timiș).

Întrucât este vorba de un virus deosebit de rezistent, pentru a cărei combatere nu s-a dezvoltat un vaccin sau tratament eficient, nu s-a reușit, până în acest moment, eradicarea acestuia. Urmările imediate ale infestării cu acest virus este moartea animalului, însă virusul se poate menține activ și este transmisibil prin carne (produse din carne afumate/tratate), sânge și/sau fecale, distrugerea acesteia fiind posibilă doar prin ardere la temperaturi mai mari de 80°Celsius sau alte metode specifice.

Polițiștii au transmis următoarele recomandări proprietarilor de suine:

o        Evitați călătoriile în zonele afectate de pesta porcină africană (PPA);

o        În cazul în care deplasările nu pot fi evitate, NU aduceți produse din carne de porc (proaspătă, gătită, șuncă, cârnați etc) sau alte materiale care pot fi surse de contaminare;

o        Nu achiziționați animale necrotaliate, din surse neautorizate;

o        Nu sacrificați animalele bolnave sau susceptibile de a fi infestate;

o        Nu consumați, nu depozitați și nu congelați carne provenită de la animale bolnave;

o        Anunțați medical veterinar despre orice suspiciune a prezenței PPA;

o        Creșteți porcii doar în spații îngrădite, fără posibilitatea de veni în contact cu porci străini de gospodărie, mistreți sau alți proprietari de porci domestici.

Activitățile preventive pe această temă vor continua și în perioada următoare.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*