Social

Proiectul „Color the Village” al Asociaţiei „Acasă în Banat” a ajuns la final în Eftimie Murgu

Proiectul „Color the Village” al Asociaţiei „Acasă în Banat” a ajuns la final în Eftimie Murgu

Peste 250 de voluntari au participat la renovarea a 34 de case din comuna Eftimie Murgu, într-un adevărat maraton al faptelor bune. Intervențiile au durat în total 4 zile, între 20-22 iunie și în 27 iulie, au fost vopsite porți și ferestre, fațadele caselor au fost reparate și zugrăvite, dar pe lângă acestea, au fost recondiționate și două fântâni și un pod de la intrarea din sat. La final, casele au primit și flori la ferestre.

În prima etapă, în perioada 20-22 iunie au fost făcute intervenții la 29 de case, însă, deoarece scopul declarat al proiectului era de 30 de case, voluntarii s-au mobilizat pentru încă o zi și în 27 iulie au revenit la Eftimie Murgu. Pentru că nu s-au putut opri la o singură casă, voluntarii au reușit ca, până la finalul zilei să zugravească alte 5 imobile.

Voluntarii Asociației Acasă în Banat au intervenit în special la casele cu fațadele gri, unde proprietarii erau oameni în vârstă sau familii cu dificultăți materiale.

„Credem că, în urma acestui proiect, toată lumea a avut ceva de câștigat. Comună Eftimie Murgu e acum mai frumoasă, iar turiștii care ajung aici să viziteze morile de apă sunt atrași și să se plimbe prin sat, să stea de vorba cu oamenii, să guste din bunătățile locului, să întrebe de coleşă sau de brânză de găinușă. Proprietarii caselor au acum nu doar o casă frumoasă, ei au acum mulți prieteni pentru că voluntarii au prins drag de ei și vor să vină să îi mai viziteze. Noi, toți voluntarii, am câștigat o experiență uimitoare, ne-am dat seama că adunându-ne forțele într-un timp foarte scurt, putem face miracole”, a spus Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

Proiectul Color the Village/Colorează Satul a însemnat o muncă de peste 6 luni pentru organizare, având ca termen de finalizare data de 31 iulie 2019. Ni s-au alăturat voluntari de peste tot din țară, din Timișoara, Reșița, București, Tulcea, Cluj, Bihor, au fost elevi de școală, studenți, angajati în mediul de stat sau privat sau chiar pensionari care au dorit să dea o mână de ajutor acestui sat din Banat. Dacă unii voluntari au participat o singură zi, alții au muncit în toate zilele, astfel că în total au fost efectuate peste 4.000 de ore de muncă.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*