Eveniment

Alarmă falsă la 112, amendată cu 500 de lei la Timişoara

Alarmă falsă la 112, amendată cu 500 de lei la Timişoara

Joi, în jurul orei 11:40, pompierii au fost anunțați de o doamnă că a ieșit din apartament și i s-a blocat ușa, iar în interior are o oală uitată pe foc, astfel existând pericolul producerii unui incendiu.

La locul intervenției s-a deplasat o autospecială de descarcerare cu 5 subofițeri. După ce pompierii au ajuns la fața locului și au reușit să pătrundă în interiorul locuinței prin geamul lăsat deschis, apartamentul aflându-se la etajul 2, au constatat că nu era nicio o oală lăsată pe foc și niciun pericol de incendiu. Proprietara a uitat cheile în locuință și a „inventat” o situație de urgență pentru a putea solicita intervenția pompierilor.

Deoarece s-a constatat că este o alarmă falsă, au fost anunțate organele abilitate care au aplicat o amendă de 500 lei.

„Cetățenii trebuie să conștientizeze că în timp ce echipajul a fost ocupat cu o alarmă falsă, solicitarea neprezentând o situație de urgență, se putea produce un accident grav cu persoane încarcerate, sau o altă situație de urgență în care fiecare minut contează, iar timpul de răspuns să fie mai mare. Pentru că fiecare viață contează, vă rugăm să nu abuzați de serviciile de urgență!”, au transmis, joi, reprezentanţii ISU Timiş.

Foto: arhivă


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*