Social

Cerşetorii îşi fac veacul la marile magazine din Timişoara

Cerşetorii îşi fac veacul la marile magazine din Timişoara

Polițiștii locali continuă să acționeze permanent pentru depistarea persoanelor care apelează la mila publică pe străzile orașului, acest fenomen fiind în atenția Poliției Locale Timișoara, cu atât mai mult cu cât pe timp de vară aceștia sunt mai vizibili încercând să atragă atenția și să apeleze la mila publică în zonele aglomerate, în ultima perioadă aceștia orientându-se către marile magazine. În ultima lună polițiștii locali au depistat 90 de persoane care apelau la mila publică, numărul celor care cerșesc fiind în scădere.

Având în vedere aceste aspecte Poliția Locală Timișoara a luat măsura contactării reprezentanților firmelor de pază a marilor magazine fiind stabilită o colaborare în vederea semnalării prompte de către personalul de pază a prezenței persoanelor care apelează la mila publică, polițiștii locali putând astfel acționa operativ.

“Atragem atenția în continuare cetățenilor să nu le ofere bani deoarece în acest fel sunt menținuți în stradă și vin și din alte orașe ale țării. Poliția Locală Timișoara acționează permanent pentru preluarea lor din stradă și predarea către serviciile sociale în vederea luării măsurilor legale de reintegrare. Scăderea numărului de astfel de persoane de la an la an se datorează patrulărilor efectuate permanent de polițiștii locali, care îi adună de pe străzi. De asemenea, un important aport este și cel al cetățenilor, astfel că, în cazul în care observă astfel de persoane, sunt rugați să semnaleze cazurile la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Locale.

Polițiștii locali continuă acțiunile zilnice pentru descurajarea acestui fenomen.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*