Administrație

Vom plăti factura la RETIM în funcţie de volumul gunoiului aruncat la pubelă

Vom plăti factura la RETIM în funcţie de volumul gunoiului aruncat la pubelă

Timişorenii vor plăti pentru serviciile de salubritate în funcţie de volumul deşeurilor generate lunar.

Consilierii locali au aprobat modificarea tarifelor astfel că abonaţii Retim care generează multe deşeuri vor plăti mai mult. În schimb, cei care vor reuşi să se păstreze într-o limită de 150 de litri de deşeuri lunar, nu vor resimţi modificările, spune reprezentantul Retim, Dan Pascu.

„Nu este vorba despre o creștere. Tariful lei pe tonă se va menține. Este vorba despre a se factura pe măsura a ceea ce aruncă fiecare. În condițiile în care până acum s-a plătit paușal, s-a presupus că o familie de trei persoane, de exemplu, din zona de case, urban, ar trebui să pună în pubelă într-o lună 150 de litri, și va reuși să facă în continuare acest lucru, nu va plăti mai mult. Pentru a ne încadra în bugetul actual va trebuie să facem niște eforturi pentru a ne adapta acestor reguli. Cine generează și scoate la colectare mai multe deșeuri va plăti pe cale de consecință. Cine va continua să folosească o pubelă de 120 de litri într-o pubelă mai mică, de 60 de litri sau de 80 de litri, va plăti probabil mai mult decât plătește acum. Deci nu este vorba despre o scumpire, este vorba de a plăti pe un comportament real”, a spus Dan Pascu la Radio Timişoara.

Tarifele în funcţie de volumul deseurilor generate sunt: pentru urban – aproximativ 11 lei/persoană/lună, pentru rural: 3 lei şi 67 de bani, iar pentru  pentru operatorii economici și instituții publice circa 306 lei/tonă.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*