Politic

ALDE Timiș: 15.000 de euro pentru fermele mici

ALDE Timiș: 15.000 de euro pentru fermele mici

S-a dat startul!  Fermierii timișeni pot accesa 15.000 de euro pentru dezvoltare a fermelor lor.

„Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a deschis sesiunea de primire a solicitărilor de finanțarepentru dezvoltarea fermelor mici. ALDE încurajează fermierii din Timiș să acceseze acest program, prin care pot primi câte 15000 de euro, fonduri nerambursabile, pentru dezvoltarea afacerii lor.

“Fermierii timișeni pot depune solicitările de finanţare online, pe pagina de internet a Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, www.afir.info, până cel târziu la data de 31 decembrie 2019, ora 16:00 sau până la epuizarea fondurilor disponibile, care sunt în suma totală de 45.900.000 euro. Finanţarea de 15.000 de euro se acordă în urma depuneriiunui plan de afaceri. Ea va fi primită de către fermieri îndouă tranşe: 75% din totalul sumei la primirea decizieide finanţare şi 25% la momentul finalizării obiectivelor propuse de beneficiar prin Planul de Afaceri”, a transmis Laura Chindriș, consilier local ALDE Timișoara  și expert în fonduri europene. 

Banii vor putea fi folosiți pentru îmbunătăţireamanagementului fermei, pentru valorificarea în piață a producţiei, dar şi pentru creşterea veniturilor de pe urma sporirii gradului de eficiență a activităţii fermei.

“Preocuparea noastră rămâne aceea de a diversifica și multiplica mijloacele prin care să venim în întâmpinarea nevoilor de dezvoltare ale tuturor antreprenorilor care construiesc afaceri menite să creeze plus valoare și noi locuri de muncă“, a mai declarat consilierul local ALDE Timișoara, Laura Chindriș.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*