Administrație

O nouă etapă de dezinsecție la Timișoara

O nouă etapă de dezinsecție la Timișoara

Începând cu data de 22 iulie se vor efectua servicii de dezinsecţie aeriană pe domeniul public al Timişoarei.

Substanţa utilizată pentru efectuarea serviciilor de dezinsecţie este substanţa Cymina Plus,  substanţă activă Deltametrin. Crescătorii de albine sunt rugaţi ca în perioada menţionată să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării albinelor, respectiv scoaterea stupilor de albine în afara ariei de stropire; în caz contrar Primăria Municipiului Timişoara şi SC CORAL IMPEX sunt absolvite de orice responsabilitate. Menţionăm că substanţele utilizate sunt avizate de Ministerul Sănătăţii.

Substanţa face parte din grupa III (Pesticide Non-Agricole), respectiv Tip 18 (Insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea altor artropode), sunt avizate de Comisia Nationala pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sanatatii şi nu pun în pericol populaţia şi animalele.

Acţiunea se desfaşoară în conformitate cu prevederile Ordinului 119/2014.

Personalul implicat în exeutareaa serviciilor este calificat în funcţia de agent D.D.D., în  conformitate cu legislaţia în vigoare şi este dotat cu echipament de protecţie corespunzător.

În cazul în care condiţiile meteorologice vor împiedica desfăşurarea acestei acţiuni, perioada de efectuare a activităţii de dezinsecţie şi deratizare va fi prelungită.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*