Administrație

Contractul pentru proiectare și execuție a DN 69 Arad-Timișoara va fi semnat în septembrie

Contractul pentru proiectare și execuție a  DN 69 Arad-Timișoara va fi semnat în septembrie

Drumul de legătură dintre Arad-Timișoara – DN 69 va fi realizat din bani europeni. Contractul pentru proiectare și execuție va fi semnat în septembrie.

Anunțul a fost făcut astăzi, la Timișoara, de către ministrul Fondurilor Europene Roxana Mînzatu. “CNIR practic în septembrie semnează contractul de proiectare și execuție, care au o durată de 26 de luni pentru această descarcăre. O lungime de circa 10 kilometri. Avem finanțare asigurată pe acest tronson, din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM)”, a transmis Roxana Mînzatu.

Obiectivul general al proiectului constă în realizarea conexiunii Autostrăzii A1 cu municipiul Timișoara și alte drumuri naționale și județene conexe în vederea descărcării traficului rutier de pe Autostrada Arad-Timișoara.

Realizarea drumului de legătură va rezolva următoarele probleme: devierea circulației de tranzit care în prezent se derulează prin oraș și pe tronsonul existent al centurii Timișoarei și prin localitățile Dumbrăvița și Giarmata; fluidizarea traficului în zonă; scurtarea timpului de deplasare și reducerea consumului de combustibil; crearea unui mediu înconjurător adecvat unui municipiu și pentru locuitori prin înlăturarea poluării aerului, zgomotelor, trepidațiilor și accidentelor.

Noul sector de drum va atrage un număr de vehicule etalon cuprins între 25.000 și 29.000 (medii zilnice anuale), conform prognozei de trafic expusă în Studiul de Fezabilitate.

Soluția tehnică aleasă ca fiind definitivă este următoarea:

– drumul de legătură propus începe în zona de intersecție dintre drumurile DJ 692 şi DN 69 (E 671), cu amenajarea unui nod rutier şi se dezvoltă pe direcția Nord – Est, spre Autostrada A1;

– km 1+000, ocolirea zonei destinate unui parc fotovoltaic, conform PUZ “Parc tehnologic pentru energii alternative şi parc fotovoltaic Timișoara”;

– între km 2+000 şi km 3+500, drumul se dezvoltă urmărind planul cu parcele de teren din apropierea comunei Covaci şi evită zona inundabilă dintre cele 2 pârâuri Magheruş şi Beregsău. La km 2+100, se asigură continuitatea căilor de acces locale, prin realizarea unui pasaj peste drumul de legătură, iar în zona km 3+500, drumul intersectează pârâul Beregsău (este prevăzut un pod);

– între km 5+800 şi km 7+900, varianta respectă traseul drumului expres, descărcare autostradă, propus conform PUG Giarmata. La km 5+050 se va realiza un pasaj pentru asigurarea continuității drumului de exploatare între DC 58 şi DN 69. La km 6+000, drumul intersectează pârâul Magheruş (este prevăzut un pod);

– km 9+450, se amenajează un pasaj pentru drumul de exploatare care subtraversează autostrada, km 39+300 – A1 proiect;

– în continuare traseul se racordează cu Autostrada A1, prin realizarea unui nod rutier.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*